DESPRE COACH DIANA

Diana este performance coach și coach de carieră. Stabilită de peste 7 ani la Londra, Diana este coach, consultant și mentor la nivel internațional, contribuind la modelarea și inovarea companiilor, transferând leadership și principii celor care doresc să se reinventeze.

Cu o abordare personalizată, pragmatică și eficientă bazată pe definirea corectă a strategiilor și pe construirea de modele de succes pe termen lung, Diana este creatoarea brandului International Coaching Solutions, prin care derulează o serie de proiecte atât în Marea Britanie, cât și la nivel internațional.

Nu i-a fost ușor să obțină succesul. Cu multă ambiție și entuziasm, primul pas a fost să renunțe la funcția deținută în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului din Republica Moldova. Diana s-a mutat în Marea Britanie, unde și-a găsit drumul care o face cu adevărat împlinită, acela de a se dedica unui scop mareț și de a face tot ce poate pentru a aduce un plus de valoare celor din jur. Așa a ajuns să se formeze în coaching și să își înființeze propria afacere. De atunci, schimbă destine, atât ale persoanelor, cât și ale organizațiilor din care fac parte.

Diana a obținut diploma în Personal Performance Coaching la Coaching Academy din Londra și este Practitioner NLP. Deține un Master în Managementul și Dezvoltarea Afacerilor și unul în Resurse Umane la Kingston University. A studiat și muncit în același timp, dedicându-se sută la sută acestei profesii.

În prezent, lucrează cu clienți internaționali, însă a început să dezvolte și piața de coaching din țara sa natală, Republica Moldova. Diana vrea să fie pentru ceilalți mentorul pe care ea și-ar fi dorit să îl întâlnească în momentul în care a avut nevoie de îndrumare. Diana oferă încredere și valoare clienților săi și le deschide calea spre succes prin tehnici și abilități bine ancorate în realitate.

Cu o experiență vastă în resurse umane, dobândită în marile corporații din Londra, Diana are experiență în HR systems, Onboarding, Performance Management, Payroll, Benefits și Codul Muncii. Cunostințele dobândite le împărtășește cu organizațiile care au nevoie de îmbunătățirea și implementarea acestor procese.

Totodată, Diana este și Associate Membership la Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) din Londra din 2015 și voluntar în cadrul programului Steps Ahead Mentoring implementat de CIPD, susținând sesiuni de mentorat cu persoanele care își caută un loc de muncă în Marea Britanie.

Diana oferă îndrumare în scrierea corectă a CV-ului și a scrisoarei de intenție, oferă sfaturi în pregătirea interviului și a probelor scrise.

Începând cu luna Octombrie 2018, Diana va participa ca voluntar în programul Skill-UP, derulat de CIPD, în cadrul căruia va oferi servicii de consultanță în domeniul resurselor umane pentru organizațiile de caritate.

Provenind dintr-o familie de oameni simpli și o țară cu un sistem de guvernare în plină transformare, Diana a devenit propriul său erou. Toate acestea au condus-o spre cea mai mare pasiune: coaching-ul. Aplicând tehnicile de coaching mai întâi pe ea însăși, Diana și-a direcționat pașii spre o viață plină de împlinire sufletească și satisfacție. Și-a reevaluat viața, valorile, visurile și odată cu ele și-a redescoperit potențialul interior. Astfel, a devenit omul care este astăzi. Un om de success. Un coach de success.

Strategiile pe care le utilizează provin din soluțiile unor probleme pe care le-a întâmpinat în conturarea drumului său spre succes. Diana consideră că fiecare persoană are un erou interior care va activa voința necesară pentru a reuși în viața profesională și personală.

Viziune

Coach Diana consideră că performanța de top atât în viața personală, cât și în cea profesională, este asigurată prin performance coaching. Indiferent că vorbim despre companii sau persoane fizice, succesul se obține prin valoare și performanță, interconectând elemente esențiale precum calitatea vieții sau echilibrul între viața personală și profesională. Țelul Dianei este de a deveni pentru ceilalți acel coach, consultant și mentor pe care ea și-ar fi dorit să îl întâlnească în momentul în care a avut nevoie de îndrumare.

Certificate